x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Soluții care pot reduce efectele negative asupra sănătății fumătorilor

Soluții care pot reduce efectele negative asupra sănătății fumătorilor

de Diana Scarlat    |    11 Iul 2018   •   10:29
Soluții care pot reduce efectele negative asupra sănătății fumătorilor

Peste 7 milioane de oameni la nivel global mor din cauza bolilor provocate de dependența de fumat. În România, peste un sfert din populația cu vârsta de peste 15 ani fumează iar marea provocare mondială este de a descuraja consumul de țigarete. Dependența nu poate fi însă învinsă ușor și industria propune fumătorilor alternative la țigările tradiționale care potrivit studiilor au potențial de risc mai mic pentru sănătate și ar putea duce la o rată mai mică a îmbolnăvirilor și deceselor provocate de tutun.

Studiile industriei, dublate de analize independente, arată că produsele lansate pe piață ca alternative la țigările obișnuite scad chiar și cu 95 la suta substantele cancerigene produse prin metoda traditionala: arderea tutunului. Studiile au fost prezentate public ieri în cadrul dezbaterii “Harm Reduction Forum”, organizată, de INTACT Media Group, la Palatul Parlamentului.

Reducere de 90% a substanțelor chimice

Profesorul Brad Rodu de la Universitatea din Louisville a vorbit despre dispozitivele electronice și cele care încălzesc tutunul: “Potrivit unui studiu al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie, țigările electronice pe vapori și cele care încălzesc tutunul sunt mai puțin dăunătoare cu până la 95% față de cele normale. Aceste produse sunt și acceptate social. Nefumătorii nu sunt afectați, fumătorii le acceptă. Țigara electronică are nicotină, apă care formează vapori, arome și câțiva contaminanți, dar la un nivel foarte scăzut. Dispozitivele care încălzesc tutunul sunt acum disponibile în toată lumea. Produsul inhalat de consumator este mult mai curat, cu o reducere de 90% a substanțelor chimice comparativ cu fumatul tradițional. În Japonia, de exemplu, unde au fost introduse în 2014, consumul de țigări a scăzut foarte mult”.

Industria reacționează pozitiv

Companiile producătoare de tutun sustin ca isi asuma responsabilitatea deceselor si bolilor proocate de tigaretele traditionale si propun soluții alternative pentru cei peste 1 miliard de oameni care fumează si nu renunta la acest viciu. “”Nicotina nu este cauza principală a problemelor de sănătate, ci faptul că ardem tutunul. Nicotina este miezul problemei, dar poate fi și parte din soluție. Fumătorii caută lucruri diferite în țigările moderne. Încercăm să redăm experiențe diferite, ca fiecare să-și găsească alternativa adecvată”, a explicat Moira Gilchrist, Vice President Scientific & Public Communications Philip Morris International. Demersurile companiei sunt susținute de studii științifice.

Prezentă la eveniment, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat că se fac eforturi pentru găsirea celor mai bune soluții, astfel încât riscurile de îmbolnăvire a populației din cauza consumului de tutun să fie reduse semnificativ. „Vom face tot posibilul, eu și toți cei din jurul meu, colaboratorii mei, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, pentru ca tinerii să nu fumeze. Trebuie să fim atenți la publicitatea pentru aceste produse, la modul în care expunem copiii fumatului, indiferent de care tip, normal sau cu țigări electronic”, a declarat Sorina Pintea.

Reducerea riscurilor înseamnă acel set de principii care sprijină societatea în rezolvarea de adicții. Fumatul este o adicție și tutunul ucide. Datoria noastră este să minimizăm efectele.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății

Florin Buicu, Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a subliniat imporatanta de a gasi cele mai bune soluții. “Astăzi, tinerii sunt atrași de gadgeturi. Și aici e, de fapt, pericolul potențial, acela ca tinerii să se apuce de fumat doar pentru a fi în trend. Trebuie să găsim împreună cea mai corectă modalitate de a împiedica un astfel de fenomen”, a spus Buicu. Marea provocare este acum sa fie informati fumatorii despre alternativele cu risc redus dar a nu atrage nefumatorii catre aceste dispozitive. Si aici trebuie sa existe un echilibru care cade in sarcina autoritatilor, acealeasi care ar trebui sa confirme prin studii independente potentialul de risc redus pentru sănătate.

Cristian Bușoi, membru al Parlamentului European,  a fost de părere că nu există consens nici în lumea științifică, nici în cea medicală sau academică cu privire la efectele pe termen lung în privința consumului alternativ de tutun, dar că este esențială gestionarea și reglementarea privind impactul pe viitor asupra sănătății publice.

 

×
Subiecte în articol: efectele negative fumat