x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mumă pentru bugetari, ciumă pentru privaţi

Mumă pentru bugetari, ciumă pentru privaţi

07 Feb 2018   •   09:36
Mumă pentru bugetari, ciumă pentru privaţi
Sursa foto: Karina Knapek

Toţi bugetarii au o creştere a salariilor cu 25%, începând de la 1 ianuarie 2018, iar punctul de pensie va ajunge la 1.100 lei, de la 1 iulie, a anunţat ministrul Muncii Olguţa Vasilescu. Excepţie fac bugetarii de lux, a căror salarii scad pentru atingerea unui echilibru etic în sistem. Bunăstarea va fi însă interzisă celor din mediul privat, care produc banii necesari majorării salariilor la bugetari.

„În momentul apariției legii, mai mulți bugetari aveau salarii peste președintele României, în special cei cu funcții de conducere cărora li s-au ajustat salariile. Menționez că s-a știut de faptul că la aproximativ 3% dintre bugetari vor scădea salariile”, a declarat ministrul Muncii. „Au fost necesare ajustări salariale atât în cazul celor care depășeau salariul președintelui, cât și în cazul unor categorii de funcționari care erau duble față de ceea ce permitea grila stabilită pentru anul 2022. Legea a avut ca scop, în primul rând, echilibrarea sistemului de salarizare”, a completat Olguţa Vasilescu. „Abia în 2022 se va echilibra sistemul, ca aceeaşi funcţie şi gradaţie să fie plătită la acelaşi nivel. Bugetarii cu salarii de lux sunt oricum avantajaţi. În 2018, toţi bugetarii au o creştere brută cu 25%, cu excepţia celor care coboară direct în grila din 2022 şi cei care au o creştere mai mare de 25%, adica 28,5%: IT, cercetători, persoane cu handicap, lucrători sezonieri”, a explicat ministrul, potrivit căruia “adevăratele creşteri sunt în 2019”.

Beneficiarii noii legi a salarizării sunt cei 1,2 milioane de bugetari şi 5,3 milioane de pensionari. Toţi aceştia vor avea veniturile majorate masiv începând din acest an. În schimb, cei 3,1 milioane de angajaţi din mediul privat, care produc banii pentru salariile tuturor, rămân la “mila” patronilor.

În plus, bugetarii cu regim part-time vor beneficia de întregirea normei la opt ore, astfel încât nici în cazul acestora nu vor scădea salariile.

Discriminare pentru privaţii din IT

Ministrul a spus că există foarte multe greşeli în aplicarea legii, cum e în cazul grefierilor, cărora nu le scad, în realitate salariile. La fel, nici poliţiştii nu vor avea salarii mai mici, ci doar va înceta aplicarea unui spor. Lucrurile nu mai sunt la fel de clare în ceea ce-i priveşte pe cei din mediul privat. “Pentru cei din privat, statul nu poate interveni în negocierea salariilor. Dacă patronul vrea să scadă netul, nu mai suntem economie contralizată să-l împiedicăm”, a precizat Vasilescu. „Angajatorii nu trebuie să suporte cheltuieli în plus, dacă fac acest transfer al contribuţiilor, față de cât plăteau anul trecut prin cheltuiala totală a angajatorului, deci nu au niciun motiv să umble la salariul net angajatului, altul decât a vrea să obțină un profit mai mare”, a arătat ministrul. Totuşi, cei din industria IT vor beneficia şi de un sprijin direct, printr-o OUG care să le legifereze situaţia.   

×