x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Târg de produse locale la „Răvăşitul oilor” Runcu

Târg de produse locale la „Răvăşitul oilor” Runcu

de L. Budin    |    19 Sep 2019   •   13:32
Târg de produse locale la „Răvăşitul oilor” Runcu

Cea mai mare sărbătoare din zona comunei Runcu, judeţul Dâmboviţa, se numeşte „Răvăşitul Oilor”. Şi anul acesta, la fel ca în anii, trecuţi, se organizează un târg cu produse locale, totul punctat de muzică şi de concursuri cu cai.

Evenimentul, organizat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, de Consiliul Judeţean şi de Primăria Runcu, a ajuns la cea de-a 28-a ediție şi are loc în perioada 21-22 septembrie, pe platoul păşunii comunale, în punctul „Vârf la In”. „Răvășitul Oilor” este o sărbătoare simbolică și marchează sfârșitul anului pastoral. La sfârşit de septembrie, după ce coboară de la munte, stăpânul stânei înapoiază fiecărui proprietar animalele, predă brânza şi încasează sumele pentru păşunat şi tratament.

Cu această ocazie, se organizează un târg, prilej pentru locuitorii de la şes de a-şi reface proviziile de pastramă de oaie şi brânză de burduf. Anul acesta, pe lângă atracţiile gastronomice, din care nu lipseşte renumitul bulz, udat din belşug cu vin, vor veni și meşteri populari din toată ţara, cu marfă variată - vase din ceramică, obiecte de port popular, produse obţinute în gospodărie. Pe scena festivalului vor urca atât formaţii folclorice din judeţ, cât şi interpreţi populari de renume (Ileana Lăceanu, Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian ş.a.m.d.). Au fost invitaţi şi cântăreţi de muzică uşoară: Marina Florea, Corina Chiriac, Doina Spătaru, Dida Drăgan, Mircea Baniciu. Se vor organiza spectacole cu cai şi concursuri cu cai de tracţiune.

×