x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social TelVerde pentru suport psihologic şi sprijin social

TelVerde pentru suport psihologic şi sprijin social

de L. Budin    |    21 Apr 2020   •   18:00
TelVerde pentru suport psihologic şi sprijin social

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şi Asociația Proacta EDU vin în sprijinul cetățenilor cu o nouă linie telefonică de tip TelVerde, la care doritorii beneficiază de suport psihologic şi sprijin social. Numărul se poate apela din orice reţea, de luni până sâmbătă, între orele 8.00-24.00.

Acest nou TelVerde este complementar celui dedicat exclusiv informării cetățenilor despre COVID-19. Ajută la gestionarea situațiilor de stres, tensiune, anxietate, frică, singurătate, care pot interveni pe perioada pandemiei. Operatorii vor face legătura între apelanți și comunitățile suport care fac parte din proiect, astfel încât fiecare persoană să primească răspunsul și sprijinul aferent situației în care se regăsește.

„Rugăm cetățenii să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații legate de noul Coronavirus sau pentru suport psihologic și sprijin social să apeleze cele două linii de TelVerde, în funcție de specificul informațiilor solicitate”, se mai spune în comunicatul Asociația Proacta EDU.  

0800070030 este numărul la care se poate apela gratuit.

 

×