x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Terenuri agricole inundate, în județul Vaslui, după deversarea râului Elan

Terenuri agricole inundate, în județul Vaslui, după deversarea râului Elan

21 Feb 2017   •   21:45
Terenuri agricole inundate, în județul Vaslui, după deversarea râului Elan
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Râul Elan a inundat un teren agricol din zona oraşului Murgeni, autorităţile intervenind la faţa locului pentru evaluarea situaţiei şi luarea măsurilor necesare.

Potrivit unei informări a Instituţiei Prefectului Vaslui, reprezentanţii Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat în zonă.

'În urma evaluării făcute la faţa locului s-a constatat că nu există pericol de inundare a unor curţi sau locuinţe aflate în apropiere', a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Vaslui, Cristian Lapa.

Serviciul de Gospodărire a Apelor Vaslui a fost informat cu privire la situaţia de la Murgeni şi urmează să ia măsurile necesare.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: raul elan elan vaslui inundatii agricultura