x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Tot mai mulți copii bolnavi de cancer. Explicația specialiștilor

Tot mai mulți copii bolnavi de cancer. Explicația specialiștilor

de Monica Cosac    |    08 Mar 2017   •   14:30
Tot mai mulți copii bolnavi de cancer. Explicația specialiștilor

Numărul copiilor bolnavi de cancer a crescut alarmant în ultimii ani, iar medicii avertizează că această maladie este tot mai agresivă şi loveşte la vârste din ce în ce mai fragede. Oncologii vorbesc despre tot mai multe cancere depistate la bebeluși de doar o lună sau două de viață, iar una dintre principalele cauze este producția industrializată. Ingestia hormonilor şi a fertilizatorilor care cresc productivitatea, alături de efectele mai puţin ştiute ale tehnologiilor de ultimă generaţie, fac ravagii  la nivelul genelor.

 

Cazurile de cancer sunt în creștere la nivel mondial, la toate categoriile de vârstă, iar principala cauză, spun specialiştii, trebuie căutată în dezvoltarea industrială.

În cazul copiilor, însă, pe lângă creșterea numărului de diagnostice, se înregistrează şi o amplificarea a agresivităţii felului în care se manifestă. Astfel, apar focare simultane de boală, mai multe organe fiind afectate în același timp, sau perioada de răspândire a maladiei în organism este mult mai redusă faţă de ce scria până acum în cărțile de medicină. Deşi pare de neimaginat, tot mai multe cancere sunt depistate de oncologi la bebeluși de numai o lună sau două de viață.

 

Specialiştii spun că sunt mai multe cauze care pot conduce la apariţie temutei maladii, iar componenta genetică nu trebuie neglijată. “De exemplu, în cazul unei mame care are un istoric de cancer de sân, diagnosticat la o vârstă tânără, și are și rude (mamă, bunică) cu cancer de sân, este un indiciu clar că starea de sănătate a copilului trebuie monitorizată, existând riscul apariției sarcoamelor”, explică dr. Inci Ayan, specialist în oncologie pediatrică, în cadrul spitalului Acibadem Maslak. Potrivit medicului, anumite boli congenitale ori sindroame imunodeficitare cresc riscul de apariție a maladiei canceroase, iar anomaliile cromozomiale sunt asociate cu risc mai mare de leucemie sau de limfoame.

Există, de asemenea, şi anumite există anumite virusuri cu care copilul intră în contact și care îl pot predispune la cancer: virusul hepatitei B poate declanșa cancer la ficat, iar Hepatita C poate duce la apariția limfoamelor.

“Virusul Epstein Barr, care este o infecție foarte frecventă la copii, în anumite cazuri, poate duce la apariția limfoamelor sau la un alt tip de cancer, carcinomul nazofaringian. Un alt virus cu o reputație nefastă este virusul HPV”, spune medicul turc.

Mediul în care este crescut copilul şi chiar şi unele obiceiuri ale părinţilor pot juca un rol important în apariţia bolilor oncologige la cei mici. „Fumatul, atât în cazul mamei, cât și al tatălui, poate provoca apariția sarcoamelor la copil, în comparație cu copii proveniți din familii nefumătoare”, a exemplificat medicul.

 

Depistat la timp, cancerul pediatric poate fi vindecat

Specialiştul în oncologie pediatrică este de părere că peste 60% dintre copiii bolnavi de cancer pot fi salvați. Există însă, două condiţii cruciale pentru învingerea bolii: depistarea  precoce şi terapia potrivită. 

„În ultimii 10 ani, am remarcat o creștere a incidenței cancerelor la copii și o cauză este producția industrializată. Fertilizatorii, hormonii de creștere care cresc productivitatea, dar ingestia lor are efecte nocive asupra genelor, producând mutații periculoase, oncongene. Poluarea, inclusiv cea asociată cu utilizarea tehnologiei de ultimă generație (telefoane, tablete) poate crește frecvența cancerelor la copii (leucemii, tumori de creier, anumite tipuri de sarcoame)”,  Dr. Inci Ayan, oncolog pediatru

 

Cele mai frecvente cancere la copii sunt: leucemiile, tumorile cerebrale, limfoamele, sarcoamele, cancerul osos sau de ficat.

 

Medicul turc susţine că rata de succes în cazurile de cancer cu diagnostic precoce crește până la 90%. Tocmai de aceea este important să nu ignore anumite simptome. 

“În primul rând, trebuie să știe că un cancer pediatric este o afecțiune acută și asta înseamnă că trebuie să se îngrijoreze dacă un copil nu se simte bine pe parcurs de mai multe zile sau săptămâni. Ne alarmăm dacă: face des infecții sau episoade de febră, este palid, pare anemic sau apar anumite pete, care sugerează hemoragii la nivelul pielii, dacă are episoade de sângerări nazale sau gingivită, durerile de cap anunțate prin crize de plâns, episoade de vărsături care pot anunța creșterea presiunii intracraniene, dureri de picioare în perioada de creștere. De asemenea, mamele trebuie să fie atente la eventuale umflături în zona fontanelelor, pe care le pot observa atunci când alăptează. Dacă scad performanțele școlare și puterea de concentrare, iarăși sunt semne că este ceva în neregulă la nivel cerebral”, sfătuiește dr. Inci Ayan.

O altă condiţie pentru creşterea şanselor de vindecare a cancerului este terapia potrivită primită în spitale cu experiență în oncologia pediatrică și care dispun de tehnologie cât mai avansată.

“Cu cât apelează la abordarea multidisciplinară de tratament în fazele incipiente ale bolii, cu atât rata de supraviețuire crește. La Acibadem Maslak, spital cu departament dedicat oncologiei pediatrice, punem accent pe colaborarea perfectă dintre medicina nucleară (care poate analiza întreg corpul, printr-o singură investigație numită PET-CT), anatomopatologie (care efectuează biopsii, fără intervenție chirurgicală, numai prin ultrasunete sau tomograf) și genetică”, mai spune dr. Ayan. 

×
Subiecte în articol: cancer