x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Toţi elevii ar putea rămâne fără reduceri de transport

Toţi elevii ar putea rămâne fără reduceri de transport

de Theodora Şutiu    |    25 Iun 2019   •   10:50
Toţi elevii ar putea rămâne  fără reduceri de transport
Sursa foto: Diana Oros

Federaţia Elevilor din România cere Guvernului să retragă un OUG care ar putea afecta drastic câteva mii de şcolari din toată ţara. Concret, prin această ordonanță de urgență elevii ar rămâne fără banii de navetă şi fără reduceri de transport, începând din toamnă. Tinerii avertizează că această măsură poate determina creşterea accelerată a abandonului şcolar, dar şi a presiunii financiare asupra copiilor care nu au şcoala lângă casă.

Elevii spun că la începutul lunii aprilie, pe site-ul Ministerului Dezvoltării a fost publicat un proiect de ordonanţă de urgenţă care se referă la eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice: „Conform informațiilor existente, OUG-ul se va adopta săptămâna aceasta, înainte de încheierea sesiunii parlamentare. Dorim să atragem atenția asupra efectelor pe care aceasta le poate avea, dat fiind faptul că, odată cu intrarea transportului județean în regim comercial, dispar obligațiile de serviciu public pentru transportatori, iar aceștia nu vor mai putea fi obligați să asigure tarife preferențiale pentru elevi (în cazul navetei) sau să vândă abonamente la preț redus primind ulterior subvenție”, avertizează tinerii într-un comunicat de presă.

Efecte drastice imediate

Totodată, tinerii spun că ordonanţa ar putea duce la creşterea presiunilor financiare asupra şcolilor, părinţilor şi copiilor: „Din cauza dispariției reducerilor și a faptului că transportatorii vor putea stabili prețurile pentru abonamentele fără vreo restricție, presiunea financiară pusă asupra elevilor și subsecvent asupra școlilor va fi una prea mare. Solicităm Guvernului României retragerea OUG-ului în special având în vedere situația alarmantă a abandonului școlar în România”, susţin tinerii.

 

 

 

×