x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social UPDATE - Doi medici şi un pacient, electrocutaţi în timpul unei intervenţii chirurgicale

UPDATE - Doi medici şi un pacient, electrocutaţi în timpul unei intervenţii chirurgicale

28 Iul 2016   •   14:14
UPDATE - Doi medici şi un pacient, electrocutaţi în timpul unei intervenţii chirurgicale

UPDATE: Doi medici de la Spitalul Colţea şi pacientul pe care îl operau au fost electrocutaţi joi în timpul intervenţiei de unul dintre instrumentele folosite.

Medicul primar orelist Marian Stamate, un medic rezident şi pacientul s-au electrocutat în timpul operaţiei cu un electrocauter.

"A fost un incident nedorit. Vom lua toate măsurile să nu se mai repete. Incidentul a avut loc în sala de operaţii legat de utilizarea unui electrocauter care a făcut un scurt circuit. (...) Au fost electrocutaţi medicul chirurg orelist, medicul rezident, dar şi pacientul care se afla în operaţie", a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Colţea, Anca Lupu.

Ea a precizat că toate cele trei persoane sunt bine.

Potrivit managerului, a fost demarată o anchetă internă şi au fost chemaţi specialişti de la firma care asigură mentenanţa aparatului în cauză.

Anca Lupu a precizat că operaţia a fost finalizată cu bine de către un alt medic de specialitate.

 

Ştirea iniţială: Chirurgul Marian Stamate, de la sitalul Colţea, împreună cu un medic rezident şi un pacient s-au electrocutat în timpul unei operaţii din cauza unui electrocauter defect.

Marian Stamate a fost internat la terapie intensivă şi suferă de tulburări de ritm cardiac.

×