x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Un al doilea cetăţean român, printre persoanele decedate la Genova

Un al doilea cetăţean român, printre persoanele decedate la Genova

15 Aug 2018   •   13:39
Un al doilea cetăţean român, printre persoanele decedate la Genova

Un al doilea român, cu dublă cetăţenie, a fost identificat printre persoanele decedate în urma prăbuşirii, marţi, a unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de Genova, a anunţat miercuri MAE. 

 

Conform unui comunicat al MAE, echipa consulară mobilă îşi continuă activitatea de asistenţă şi menţine în permanenţă legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităţilor locale, cât şi cu unităţile medicale la care au fost transportate victimele, în vederea identificării unor cetăţeni români printre persoanele afectate. 

"Operaţiunile complexe de salvare şi de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare", se arată în comunicat. 

MAE reaminteşte că românii afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale oficiului consular: +39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +39 338 756 8134. 

"Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, acordând asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces", se spune în comunicat. 

În noaptea de marţi spre miercuri, MAE a anunţat că un cetăţean român a fost identificat printre persoanele decedate în urma prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de Genova. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a transmis condoleanţe familiilor victimelor tragicului incident produs în Genova, soldat cu decesul a numeroase persoane. 

AGERPRES

×