x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Un criminal în libertate şi mai mulţi vinovaţi la Interne

Un criminal în libertate şi mai mulţi vinovaţi la Interne

de Diana Scarlat    |    04 Iun 2019   •   09:14
Un criminal în libertate şi mai mulţi vinovaţi la Interne

Cazul polițistului ucis duminică, la Recaș, generează un nou scandal în Ministerul de Interne. Informațiile sunt contradictorii, în privința respectării procedurilor, iar finalul anchetei IGPR va desemna un vinovat, însă întrebările vor rămâne. În acest moment, se pune problema vinovăției conducerii MAI, care nu asigură finanțarea necesară sistemului, sau a nerespectării procedurilor de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiș.

Poliţistul Cristian Amariei a fost împuşcat, duminică după-amiază, în timpul unui filtru rutier organizat de agenţi în satul Izvin, din Recaş, județul Timiş, în timp ce încerca să oprească maşina unui suspect urmărit internațional. Criminalul a deschis focul asupra poliţiştilor, când s-a apropiat de filtru. Niciun polițist de la secție nu purta echipament de protecție, pentru că nici măcar nu au în dotare așa ceva. Vina ar fi chiar a Ministerului de Interne, însă ancheta se face acum la IPJ Timiș, pornindu-se de la faptul că nu au fost respectate procedurile necesare în cazul suspecților periculoși, dați în urmărire generală, pe care nu agenții de la secțiile de poliție ar trebui să-i prindă. „În cazul în care există informația că este un urmărit general, polițiștii de la post sau de la secție pot cel mult să asigure locul, să facă pândă și să someze. Nu ei merg să-l prindă. Dacă ei erau acolo doar pentru a asigura ieșirile și pentru a-l soma, trebuia să acționeze echipa specială de la Urmăriri. E adevărat că unii care au ajuns în posturi de conducere, fără să aibă experiența necesară pentru a ocupa aceste posturi, nu au ce căuta acolo. Nu poate fi șef cineva care abia a terminat școala și nici n-a împlinit 30 de ani”, spun surse din Poliție.

Dacă procedura s-a respectat, vina e a MAI

Infracţiunea pentru care a fost condamnat criminalul, Marcel Ionel Lepa, este de tentativă la tâlhărie, adică faptă cu violență, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să fie considerat periculos și să se aplice proceduri speciale. „Au fost polițiștii de la Urmăriri, de la IJP, iar procedura a fost respectată. Acum se vede că subfinanțarea sistemului ucide, la propriu. Este o problemă de fond: lipsa de personal a generat această situație, pentru că nu au fost suficienți oameni în zonă. Acum se încearcă mutarea responsabilității de la MAI, la inspectorul șef. Cel care a fost ucis ar fi trebuit să poarte echipament de protecție, dar ei nu au acest echipament în dotare”, a declarat Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), pentru Jurnalul. Vinovăția va fi stabilită în urma rezultatului anchetei IGPR.

Deficitul de personal este de 25%, în continuare. Acum vedem cum subfinanțarea MAI ucide, la propriu. Problemele sunt foarte grave în sistem și toate vin din finanțarea deficitară.

Dumitru Coarnă, lider SNPPC

 

 

×
Subiecte în articol: politist impuscat timiş