x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social UNBR îmbunătățește accesul cetățenilor la justiţie

UNBR îmbunătățește accesul cetățenilor la justiţie

de Şerban Mihăilă    |    07 Sep 2018   •   08:32
UNBR îmbunătățește accesul cetățenilor la justiţie

Uniunea  Națională a Barourilor din România (UNBR) și Fundația Centrul de Resurse Juridice (CRJ) au organizat, ieri, la Hotel Ibis din București, conferința de lansare a proiectului „Program de educație şi asistenţă juridică pentru îmbunătățirea accesului cetățenilor la justiţie – JUST ACCESS”.

În deschidere au luat cuvântul av. dr. Gheorghe Florea, președintele UNBR, și Georgiana Iorgulescu, Director executiv al CRJ, care au subliniat importanța educației juridice ca factor de creștere a accesului la justiție. Ramona Pavel, manager de proiect, a făcut apoi o prezentare generală a proiectului, al cărui obiectiv general este îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la justiţie, în special pentru categoriile aparţinând grupurilor vulnerabile, prin informare-conştientizare în rândul acestora şi prin creşterea calităţii serviciilor furnizate de către autorităţile centrale și locale, ca urmare a promovării formării continue a avocaților și specialiștilor din domeniul social și a inter-disciplinarităţii în abordarea cazurilor. În cadrul programului, vor fi derulate campanii de informare și educaţie juridică și vor fi oferite servicii suport, inclusiv de asistenţă juridică.

Pentru atingerea obiectivelor vor fi realizate următoarele demersuri :

  • o  campanie privind educaţia juridică în rândul tinerilor din șase centre universitare ;
  • crearea unor echipe multidisciplinare nonformale în beneficiul grupurilor vulnerabile (avocat, jurist, asistent social, psiholog) ;
  • crearea unor resurse de învăţare pentru profesioniştii din domeniul juridic;
  • elaborarea de propuneri de modificare a reglementărilor privind asistența juridică din oficiu şi pentru încurajarea efectivă a avocaturii pro bono în beneficiul categoriilor defavorizate și grupurilor vulnerabile.

Grupul țintă este format din avocați, în general, și, în mod special, din avocaţii care sunt înscrişi pe listele de „curatori judiciari” și personalul angajat în cadrul barourilor cu atribuţii legate de funcţionarea Serviciilor de Asistenţă Juridică, inclusiv avocați din oficiu.

 

Proiect prin POCA

 

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, axa prioritară 2 – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, obiectivul specific 2.3: Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia. Durata de implementare a programului este de 16 luni, derulându-se în perioada 22.06.2018 – 22.10.2019. Valoarea totală a proiectului este de 3.889.726,21 lei, iar valoarea cofinanțării UE este de 3.811.931,69 lei.

×
Subiecte în articol: acces cetățeni justiţie