x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social UNICEF: Copiii vulnerabili, mai expuşi în pandemie

UNICEF: Copiii vulnerabili, mai expuşi în pandemie

de L. Budin    |    30 Apr 2020   •   10:43
UNICEF: Copiii vulnerabili, mai expuşi în pandemie

În contextul pandemiei, vulnerabilitățile deja existente ale copiilor, familiilor și comunităților duc la exacerbarea riscurilor preexistente: sărăcie, acces limitat la servicii sociale şi la educație, se arată într-un raport al Reprezentanţei UNICEF în România. Scopul studiului a fost acela de a identifica problemele şi de a recomanda soluţii.

 

Categoriile cele mai afectate în criză sunt copiii din familiile sărace, cei de etnie romă, micuţii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate şi cei cu dizabilităţi. Măsurile adoptate pentru limitarea efectelor pandemiei accentuează problemele care există deja, reducând accesul la educaţie, la serviciile medicale şi sociale, limitând opţiunile lucrative ale adulţilor şi crescând incidenţa cazurilor de violenţă domestică.

 

Servicii medicale greoaie

O treime dintre subiecții care au participat la studiu sunt de părere că declanșarea crizei a afectat furnizarea serviciilor medicale în comunitățile lor, în special la nivelul serviciilor din cabinetele de medicină de familie. Unii au acuzat şi accesul îngreunat la servicii specializate sau din sfera stomatologică.

Raportul recomandă dezvoltarea serviciilor complementare de telemedicină, creșterea conlucrării dintre cadrele medicale, asistenții sociali și alte categorii de personal din administrație şi deschiderea unor centre stomatologice de urgenţă în ţară.

 

Inegalităţi digitale

La capitolul educaţie, cea online adâncește inegalitățile de acces la învăţătură în rândul copiilor din familii defavorizate. În multe cazuri, micuţii nu au nici echipamente, nici conexiune internet. Studiul identifică patru tipuri de inegalităţi digitale: de acces fizic, de utilizare (competenţe digitale reduse sau insuficient dezvoltate, atât ale copiilor, cât şi ale părinţilor şi cadrelor didactice), de acces la resurse adecvate diferitelor cicluri educaţionale şi de lipsă de planificare unitară, la nivel central, a transferului spre platformele digitale de învățare-predare.

Pe termen scurt, ar fi nevoie de soluții pentru finanțarea, achiziția sau distribuirea gratuită de echipamente IT familiilor cu venituri reduse. Pe termen lung, se impune un plan național unitar de implementare a învățării online.

 

Centre de zi suspendate

În privinţa serviciilor sociale, s-a constatat reducerea sau chiar suspendarea activității centrelor de zi și limitarea mobilității în teritoriu a lucrătorilor din domeniu.

Ar fi nevoie de suplimentarea personalului, profesionalizarea și dotarea corespunzătoare a acestuia, stabilirea unor colaborări funcționale între instituțiile relevante pentru furnizarea serviciilor de asistență socială la nivel județean și local, digitalizarea. Ar trebui întărit, la nivel local, parteneriatul cu organizaţiile societăţii civile, pentru un răspuns eficient la problemele sociale care apar în condiţii de criză.

UNICEF recomandă dezvoltarea unui plan național privind educația la distanță, care să includă predarea online și crearea de rețele de suport între părinți, copii și cadre didactice, pentru a compensa inegalitățile existente.

×