x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Recomandarea ministrului muncii pentru mediul privat

Recomandarea ministrului muncii pentru mediul privat

26 Feb 2018   •   14:26
Recomandarea ministrului muncii pentru mediul privat

Companiile din mediul privat mai pot apela la varianta acordării de bonusuri, în loc de mărire salarială, până la data de 31 martie 2018, iar ulterior aceşti angajatori trebuie să înregistreze în Revisal contractele cu actele adiţionale care să prevadă noul brut, a declarat, luni, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la finalul Consiliului Naţional al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăţia.

 

"Până pe data de 31 martie, companiile din mediul privat pot să acorde bonificaţii. Până în data de 31 martie, ei (angajatorii din privat, n.r.) vor trebui să vină cu actele adiţionale, cu contractele de muncă, să le introducă în Revisal şi atunci, obligatoriu, vor trebui să transforme cheltuiala totală a angajatorului de anul trecut în noul brut. Ştim că se preferă bonusurile şi că, din punct de vedere fiscal, este mai bine pentru ei, dat pot să facă acest lucru până la 31 martie. Oricum, vor trebui să respecte prevederile noului Cod Fiscal", a spus Vasilescu.

Potrivit ministrului Muncii, angajatorii din mediul privat au recunoscut că nu au fost probleme cu transferul contribuţiilor, în sensul că fie nu au scăzut salariile nete, fie au rămas ca în 2017.

"Ordonanţa (care prevede transferul contribuţiilor, n.r.) încă se discută la comisiile de specialitate şi nu pot să vin eu, ca ministru, şi să le spun "Daţi-i drumul, fără să discutaţi!". Cine se aşteaptă ca această Ordonanţă să pice în Parlament se înşală amarnic. Nu poate să pice, nu se mai pune problema să ne întoarcem la ce a fost anul trecut", a menţionat Olguţa Vasilescu.

Aceasta a precizat, totodată, că reprezentanţii CNSLR Frăţia i-au cerut "câteva corecţii legislative şi, în special, este vorba despre Legea 62 pe care toate sindicatele o aşteaptă cu mare nerăbdare". Pe de altă parte, ministrul Muncii a dat asigurări că, de la 1 martie 2018, salariile profesorilor vor creşte cu 20%, iar cele ale medicilor şi asistentelor vor urca pe grila din 2022. AGERPRES

×