x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui: Spitalul Judeţean de Urgenţă a rămas fără aer condiţionat

Vaslui: Spitalul Judeţean de Urgenţă a rămas fără aer condiţionat

22 Iun 2016   •   13:24
Vaslui: Spitalul Judeţean de Urgenţă a rămas fără aer condiţionat

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a rămas fără aer condiţionat după ce instalaţia a cedat, la mai puţin de doi ani de când unitatea medicală a fost modernizată şi consolidată în cadrului unui proiect european în valoare de aproximativ 14 milioane de euro.

Potrivit conducerii spitalului vasluian, instalaţia a fost încă de la început subdimensionată, pentru buna funcţionare fiind necesară montarea a încă două pompe.

'Aşa a fost din construcţie, noi nu am ştiut până acum acest lucru. Mai trebuie instalate încă două pompe, iar lucrările se vor finaliza în aproximativ două săptămâni. Costul pentru ca instalaţia să poată fi repusă în funcţiune se ridică la circa 80.000 de lei', a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Până la efectuarea lucrărilor de modernizare, în spital existau aparate de aer condiţionat montate în unele dintre cazuri pe cheltuiala angajaţilor, însă cadrelor medicale li s-a transmis că, odată cu inaugurarea spitalului, nu mai au voie să pună pe cont propriu astfel de aparate. Directorul medical al unităţii admite că activitatea în spital are foarte mult de suferit, din cauza defecţiunii apărute la instalaţia de aer condiţionat.

'Evident, este un disconfort atât pentru pacienţi, cât şi pentru cadrele medicale. S-au făcut toate demersurile pentru repararea instalaţiei, dar va mai dura, deoarece tot ceea ce ţine de contracte de mentenanţă, de achiziţii, este de lungă durată', a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al SJU Vaslui, dr. Lelia Croitoru.

Ea a spus că nu cunoaşte motivele pentru care defecţiunea a survenit la atât de scurt timp de la inaugurarea unităţii medicale.

Potrivit unor surse, firma care ar fi montat instalaţia de aer condiţionat ar fi intrat în faliment şi nu mai poate fi trasă la răspundere, însă acest lucru nu a fost confirmat de conducerea unităţii medicale.

Cele mai afectate secţii sunt Antestezia şi Terapia Intensivă, Blocul Operator, Chirurgia şi Secţia Neurologie. AGERPRES

×