x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Veste şoc! Din acest an certificatul de concediu medical se obţine şi online

Veste şoc! Din acest an certificatul de concediu medical se obţine şi online

08 Feb 2018   •   16:40
Veste şoc! Din acest an certificatul de concediu medical se obţine şi online

Certificatul de concediu medical 2018 poate fi obţinut acum şi online, însă doar de la medicii curanţi. Astfel, pacienţii pot obţine concediul medical direct pe mail.î

Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţa a Guvernului, asiguraţii care vor să beneficieze de concediu medical 2018, pot obţine certificatul online.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017 și se aplică deja cu privire la această chestiune."Medicii curanţi pot completa certificatele de concediu medical atât pe suport de hârtie, cât şi electronic şi le pot transmite pe suport hârtie sau prin m ijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorilor/persoanelor în drept, după caz", scrie în actul normativ publicat.

Concediu medical 2018, obţinut pe mail de la medic

Astfel, hârtia de concediu medical va putea fi primită și pe mail de către pacient.

Iar problema semnăturii de pe aceasta se rezolvă prin folosirea de către medici a semnăturii electronice.

Totuși, chiar dacă aceste prevederi au intrat deja în vigoare, e posibil să mai dureze puțin timp până când să poată fi puse efectiv în practică.

Iar asta deoarece modul de completare a acestor certificate de concediu electronice va trebui stabilit printr-un ordin de ministru.

Ordin care nu a fost încă elaborat şi pus în practică.Observator.tv

×
Subiecte în articol: certificat concediu medical online