x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Veşti excelente pentru şoferi! Ce se întâmplă cu permisele de conducere şi taloanele maşinilor

Veşti excelente pentru şoferi! Ce se întâmplă cu permisele de conducere şi taloanele maşinilor

07 Sep 2017   •   11:05
Veşti excelente pentru şoferi! Ce se întâmplă cu permisele de conducere şi taloanele maşinilor

Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 31 milioane de lei, fără TVA, cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti, în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare pentru MAI–DRPCIV.Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, prin serviciul Prioripost, divizia de curierat rapid a Poştei Române. Pentru persoanele fizice, predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de înmatriculare se face pe baza actului de identitate, iar pentru destinatarii persoane juridice, corespondenţa se va preda numai persoanei împuternicite.Observator.tv

×