x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Viorel Ştefan: Cei care nu au depus Declaraţia 600 vor beneficia de asigurare de sănătate

Viorel Ştefan: Cei care nu au depus Declaraţia 600 vor beneficia de asigurare de sănătate

05 Feb 2018   •   12:05
Viorel Ştefan: Cei care nu au depus Declaraţia 600 vor beneficia de asigurare de sănătate

Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să reglementeze faptul că beneficiază de asigurare de sănătate şi contribuabilii care nu au depus Declaraţia 600, în urma prorogării termenului de depunere, a declarat vicepremierul Viorel Ştefan, într-o conferinţă organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu prilejul aniversării unui deceniu de la listarea Transgaz pe piaţa principală a BVB.

 

"În legătură cu faptul că s-a prorogat termenul, e adevărat că se pune un semn de întrebare asupra faptului dacă contribuabilii beneficiază sau nu de asigurare de sănătate în această perioadă. Răspunsul îl vom da printr-o OUG care este în lucru şi sperăm ca săptămâna aceasta sau viitoare să venim cu o precizare care să spună că da. Situaţia nu diferă cu mult faţă de ceea ce a fost în anii trecuţi", a spus Ştefan.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat duminică, referindu-se la Formularul 600, că, până la 1 martie, Ministerul Finanţelor Publice va găsi o soluţie astfel încât cei care au venituri din activităţi independente să depună o singură declaraţie. Întrebată dacă vor fi amendaţi cei care nu vor plăti până la 25 martie, şefa Guvernului a răspuns: "Nu se pune această problemă. Noi căutăm soluţiile pe care le aşteaptă mulţi din partea noastră şi pe care domnul preşedinte Dragnea le-a propus în cadrul Comitetului Executiv Naţional".

Pe 31 ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, care prevede că Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie.

Potrivit Executivului, termenul de depunere a Formularului 600 (Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) a fost, astfel, prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018. AGERPRES

×