x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ALERTĂ ANM: Cod galben de vânt puternic şi ceaţă în 10 judeţe

ALERTĂ ANM: Cod galben de vânt puternic şi ceaţă în 10 judeţe

28 Dec 2017   •   10:20
ALERTĂ ANM: Cod galben de vânt puternic şi ceaţă în 10 judeţe
Sursa foto: NagyDodo/Getty Images/iStockphoto

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineaţă mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic şi ceaţă valabil pentru 10 judeţe, până la ora 11:00.

Astfel, în judeţele Vrancea, Galaţi, Bacău, Neamţ şi Vaslui, se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 metri, izolat sub 50 de metri, inclusiv pe drumurile naţionale şi E 85.

În Harghita va fi ceaţă care, de asemenea, determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 metri, izolat sub 50 de metri şi, izolat condiţii de polei.

În zonele de munte ale judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Maramureş se vor semnala, la altitudini de peste 1.700 de metri, intensificări ale vântului care la rafală vor atinge şi depăşi 80-90 de km/h.

Şi în judeţul Sibiu vântul va bate foarte puternic în Avrig, Tălmaciu, Boiţa, Porumbacu de Jos, Şelimbăr, Turnu Roşu, iar la rafală se vor depăşi 55-65 km/h. De asemenea, în zona de munte a judeţului Prahova, la peste 1.700 vântul va prezenta intensificări ce vor atinge şi depăşi la rafală 90-100 km/h.

ANM a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă din noaptea de miercuri spre joi, timp de 20 de ore, în 14 judeţe din nord-vestul şi vestul ţării. Judeţele aflate sub atenţionare sunt Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.

Conform prognozei, pe data de 28 decembrie, între orele 2:00 - 22:00, vântul se va intensifica treptat, la început în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, iar din dimineaţa zilei de joi (28 decembrie) şi în Banat şi local în Crişana. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ceata