x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ALERTĂ METEO Cod galben de ninsori în mai multe judeţe

ALERTĂ METEO Cod galben de ninsori în mai multe judeţe

22 Ian 2019   •   11:29
ALERTĂ METEO Cod galben de ninsori în mai multe judeţe

Meteorologii au emis un cod galben de ninsori şi viscol în mai multe judeţe din țară. În Munţii Banatului şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali va ninge viscolit, iar vântul va avea intensificări în special la altitudinile mari, cu rafale de peste 80-90 km/h, zãpada fiind spulberată şi troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea semnificativ.

În judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi în cea mai mare parte a judeţelor Argeş şi Caraş-Severin va ninge local însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Codul galben este valabil în intervalul 22 ianuarie 2019, ora 16:00 - 23 ianuarie 2019, ora 10:00.

Ninsorile vor fi moderate cantitativ în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali, zona deluroasã din Banat, Oltenia şi nord-vestul Munteniei, unde stratul de zãpadã nou depus va fi consistent.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zonele montane, mai ales în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi va viscoli temporar ninsoarea, determinând diminuarea vizibilitãţii.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 şi 4 grade.

În Bucureşti, vremea va fi în general închisã şi vor fi precipitaţii sub formã de ninsoare, iar spre searã, cu tendinţã de transformare în lapoviţã şi ploaie. Vântul va sufla moderat.

Temperatura maximã va fi în jur de 0 grade.

ANTENA 3 

×
Subiecte în articol: cod galben de ninsori