x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă METEO: Cod portocaliu de furtună în Suceava şi Neamţ, până la ora 15:00

Alertă METEO: Cod portocaliu de furtună în Suceava şi Neamţ, până la ora 15:00

03 Sep 2019   •   14:33
Alertă METEO: Cod portocaliu de furtună în Suceava şi Neamţ, până la ora 15:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi după-amiaza o avertizare nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru zona de munte şi localităţi din judeţele Suceava şi Neamţ, valabilă până la ora 15:00.

Potrivit meteorologilor, în zona de munte a judeţului Suceava, la altitudini de peste 1.800 de metri, şi în localităţile Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Broşteni, Mălini, Frasin, Stulpicani, Vama, Straja, Păltinoasa, Moldoviţa, Slatina, Vatra Moldoviţei, Fundu Moldovei, Cacica, Ostra, Brodina, Putna, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Pojorâta, Pârteştii de Jos, Crucea, Solca, Suceviţa, Sadova, Izvoarele Sucevei, Ulma, Capu Câmpului, Moldova-Suliţa, Poieni-Solca, Breaza, dar şi în zona de munte a judeţului Neamţ şi în Pipirig, Borca, Poiana Teiuluişi Fărcaşa se vor semnala vijelie puternică, averse torenţiale care vor cumula 35 - 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod portocaliu de furtuna Suceva neamţ