x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM a prelungit Codul portocaliu de caniculă

ANM a prelungit Codul portocaliu de caniculă

20 Iul 2015   •   10:51
ANM a prelungit Codul portocaliu de caniculă
Sursa foto: Lonely__

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a prelungit atenţionările Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, pe parcursul zilei de luni, în judeţe din sud-vest, sud şi sud-est, inclusiv municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, judeţele Mehedinţi şi Dolj rămân sub atenţionarea Cod portocaliu de disconfort termic. În aceste zone vor fi temperaturi maxime în jurul a 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

De asemenea, în 18 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, vor fi sub Cod galben de caniculă. Astfel, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia şi în sudul şi centrul Moldovei vremea va fi caniculară, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 - 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, informeaza Agerpres.

ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în zonele montane şi submontane unde, local, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, ploi cu caracter torenţial şi căderi de grindină.  

×