x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM: Viscolul de miercuri nu va fi la fel de puternic ca cel precedent

ANM: Viscolul de miercuri nu va fi la fel de puternic ca cel precedent

28 Ian 2014   •   20:15
ANM: Viscolul de miercuri nu va fi la fel de puternic ca cel precedent
Sursa foto: ANM: Viscolul de miercuri nu va fi la fel de puternic ca cel precedent

Viscolul aşteptat pentru miercuri, inclusiv în Bucureşti, nu va fi la fel de puternic precum cel de sâmbătă, iar codul roşu nu va fi emis decât dacă vor fi un strat de zăpadă de 50 centimetri, intensitate a căderii zăpezii de peste 10-15 cm/oră şi viteză a vântului de 80-90 km/oră, a transmis ANM.

 "Viscolul nu va mai fi la fel de puternic precum cel precedent şi va fi mai scurt, iar ulterior pe o zonă mai restrânsă", a afirmat, la Guvern, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.

El a precizat că joi la prânz vor fi retrase atât codul portocaliu, cât şi codul galben, iar căderile de zăpadă vor înceta, viteza vîntului urmând să scadă la 40-45 kilometri/oră.

Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării sunt, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare cod galben.

×
Subiecte în articol: anm viscol bucuresti zăpadă cod rosu