x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertisment de la meteorologi: Vreme cãlduroasã și disconfort termic în cea mai mare parte a ţãrii

Avertisment de la meteorologi: Vreme cãlduroasã și disconfort termic în cea mai mare parte a ţãrii

13 Iun 2019   •   12:03
Avertisment de la meteorologi: Vreme cãlduroasã și disconfort termic în cea mai mare parte a ţãrii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de disconfort termic şi manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, valabilă de miercuri de la ora 10.00 până vineri la ora 23.00.
 Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, iar în regiunile vestice, nord-vestice, sudice şi sud-estice şi pe arii restrânse în restul teritoriului, dupã-amiaza disconfortul termic va fi ridicat.

Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.  Îndeosebi dupã-amiaza şi seara, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã la deal şi la munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului, vijelii şi cãderi de grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 15-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.

Antena 3

×
Subiecte în articol: vreme