x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare ANM de ULTIMA ORĂ. Cod portocaliu de ninsori şi vânt în patru judeţe, până la ora 15:00

Avertizare ANM de ULTIMA ORĂ. Cod portocaliu de ninsori şi vânt în patru judeţe, până la ora 15:00

12 Feb 2019   •   10:35
Avertizare ANM de ULTIMA ORĂ. Cod portocaliu de ninsori şi vânt în patru judeţe, până la ora 15:00

Meteorologii au emis, marţi, avertizări nowcasting Cod portocaliu de ninsori şi vânt, valabile în zone montane din Oltenia, Banat şi Transilvania, în următoarele ore.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 15:00, în judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara şi Caraş-Severin, la altitudini de peste 1.800 de metri, se va semnala ninsoare moderată, însoţită de vânt cu viteze la rafală de peste 80 - 100 km/h, chiar şi de 100 - 120 km/h, fenomen care determină scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.

De asemenea, până la ora 16:00, va fi Cod galben de vreme rea în judeţul Mureş (zona joasă), unde ninsoarea va fi însoţită de vânt, cu viteze care vor depăşi temporar la rafala 55 km/h. În plus, vizibilitatea va fi redusă la mai puţin de 100 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. AGERPRES

×