x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea AVERTIZARE ANM: În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge, iar în restul teritoriului va ploua şi va fi vânt, până luni dimineaţă

AVERTIZARE ANM: În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge, iar în restul teritoriului va ploua şi va fi vânt, până luni dimineaţă

16 Oct 2016   •   09:58
AVERTIZARE ANM: În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge, iar în restul teritoriului va ploua şi va fi vânt, până luni dimineaţă
Sursa foto: andreonegin/Getty Images/iStockphoto

Meteorologii au emis, duminică, o informare meteorologică potrivit căreia în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă, iar în cursul nopţii în Carpaţii Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

'În Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni (16/17 octombrie), precipitaţii predominant sub formă de ninsoare vor fi şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile sudice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40...50 km/h, iar pe crestele montane 60 km/h, viscolind ninsoarea', informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În restul teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10 - 15 l/mp, iar în nord-vest, centru şi est izolat 20 - 25 l/mp.

Informarea este valabilă de duminică începând cu ora 14:00 şi până luni la ora 9:00. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ninsoare