x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare ANM. Ploi însemnate cantitativ în majoritatea regiunilor, începând de luni după-amiază

Avertizare ANM. Ploi însemnate cantitativ în majoritatea regiunilor, începând de luni după-amiază

19 Oct 2015   •   12:13
Avertizare ANM. Ploi însemnate cantitativ în majoritatea regiunilor, începând de luni după-amiază
Sursa foto: Victor Stroe

Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni, o informare meteo de vreme instabilă, cu ploi însemnate cantitativ, valabilă în aproape toate regiunile, începând din această după-amiază.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 octombrie, ora 15,00 — 21 octombrie, ora 15,00, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată țara.

Astfel, în cursul zilei de luni, 19 octombrie și al nopții de luni spre marți (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea de nord-vest a țării, iar începând de marți, 20 octombrie, până la sfârșitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice.

Cantitățile de apă vor depăși local 15 — 20 litri/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei și zona de munte, 40 — 50 litri/mp.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea de specialitate.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ploaie