x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare imediată cod portocaliu de vreme rea în 3 județe

Avertizare imediată cod portocaliu de vreme rea în 3 județe

16 Iun 2020   •   10:04
Avertizare imediată cod portocaliu de vreme rea în 3 județe
Sursa foto: Hepta

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale care vizează trei județe ale țării.

Până la ora 10.45, sunt sub cod portocaliu localități din județele Olt, Dolj și Mehedinţi.

Aici, ANM anunță averse torențiale care vor cumula 35...40 l/mp.

De altfel, meteorologii au anunțat până joi o alertă cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în toată țara. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.

 

Sursa: Mediafax

×