x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Canada: Canicula a ucis 54 de persoane in Quebec

Canada: Canicula a ucis 54 de persoane in Quebec

07 Iul 2018   •   08:55
Canada: Canicula a ucis 54 de persoane in Quebec

Canicula care afectează de peste o săptămână estul Canadei a făcut cel puţin 54 de morţi în provincia Quebec, au anunţat vineri autorităţile locale.

 

În total, 28 de decese cauzate de "valul sufocant de căldură" s-au înregistrat în zona oraşului Montreal, au precizat autorităţile medicale din această metropolă situată în provincia Quebec. Alte decese s-au înregistrat în sud-vestul provinciei canadiene, a menţionat Ministerul Sănătăţii din Quebec. 

După o săptămână cu temperaturi caniculare în estul Canadei, mercurul termometrelor va coborî cu începere de sâmbătă la nivelul mediilor acestui anotimp. "Conform prognozei meteo, ne aşteptăm la o revenire la normal în următoarele ore", a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului, Noemie Vanheuverzwijn. 

"Sunt cu toată inima alături de locuitorii Quebecului care au pierdut pe cineva apropiat în timpul caniculei'', a scris miercuri pe Twitter premierul canadian, Justin Trudeau, sfătuindu-şi concetăţenii ''să se protejeze atât ei, cât şi familiile lor''. 

Nu a fost raportat deocamdată niciun deces provocat de caniculă în provincia vecină Ontario, afectată de asemenea de temperaturile ridicate. În 2010, un val de căldură a provocat moartea a peste 100 de persoane în regiunea Montreal. AGERPRES

×
Subiecte în articol: canada canicula quebec temperaturi decese