x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD GALBEN de ceaţă, în următoarele ore, pentru patru judeţe

COD GALBEN de ceaţă, în următoarele ore, pentru patru judeţe

29 Ian 2017   •   18:20
COD GALBEN de ceaţă, în următoarele ore, pentru patru judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică seara, alte două atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru judeţele Olt, Dolj, Iaşi şi Suceava, valabile în următoarele ore.

Potrivit sursei citate, în intervalul orar 18:00 - 23:00, în judeţele Olt şi Dolj, se va semnala ceaţă, care va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri. În plus, se va produce chiciură.

De asemenea, până la ora 20:00, şi judeţele Iaşi (Hârlău, Paşcani, Podu Iloaiei, Târgu Frumos, Balş, Bălţaţi, Belceşti, Brăeşti, Cepleniţa, Coarnele Caprei, Costeşti, Cotnari, Cucuteni, Deleni, Erbiceni, Focuri, Hărmăneşti, Heleşteni, Ion Neculce, Ruginoasa, Scobinţi, Sireţel, Strunga, Todireşti, Vânători, Lungani) şi Suceava (localităţile: Suceava, Cajvana, Fălticeni, Milişăuţi, Salcea, Adâncata, Arbore, Bălăceana, Bosanci, Buneşti, Calafindeşti, Comăneşti, Dărmăneşti, Dorneşti, Dumbrăveni, Grăniceşti, Hârtop, Horodniceni, Iaslovăţ, Ilişeşti, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Rădăşeni, Satu Mare, Şcheia, Şerbăuţi, Stroieşti, Todireşti, Udeşti, Vereşti, Vultureşti) se află sub atenţionare de ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri. Ca fenomene asociate, se semnalează burniţă şi depuneri de polei.

Atenţionările de fenomene meteo imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod galben ceata olt