x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de furtună în localităţi din Galaţi şi Vrancea

Cod galben de furtună în localităţi din Galaţi şi Vrancea

14 Iul 2019   •   10:00
Cod galben de furtună în localităţi din Galaţi şi Vrancea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică dimineaţa o atenţionare nowcasting Cod galben de furtună valabilă în mai multe localităţi din judeţele Galaţi şi Vrancea.

Potrivit meteorologilor, până la 11:30, în zonele atenţionate se vor semnala averse care vor cumula local 25 - 30 de litri/mp, descărcări electrice şi intensificări ale vântului de scurtă durată.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore.

ANM a emis, sâmbătă dimineaţa, o informare vizând instabilitatea atmosferică care se va accentua începând din după-amiaza aceleiaşi zile astfel încât, până luni seara, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi grindină. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod galben de furtuna