x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de instabilitate atmosferică în Cluj şi Bihor, joi după-amiaza

Cod galben de instabilitate atmosferică în Cluj şi Bihor, joi după-amiaza

02 Aug 2018   •   14:30
Cod galben de instabilitate atmosferică în Cluj şi Bihor, joi după-amiaza

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, noi avertizări nowcasting Cod galben de vreme instabilă, valabile în următoarea oră în localităţi din judeţele Bihor şi Cluj. 

Potrivit meteorologilor, până la ora 14:40, în judeţul Cluj (zona de munte, la peste 1.800 metri altitudine, respectiv în localităţile: Poieni, Iara, Săvădisla, Călăţele, Negreni, Măguri-Răcătău, Băişoara, Mărgău, Săcuieu, Marişel, Ciucea, Ciurila, Beliş şi Valea Ierii) se vor semnala averse care vor cumula local 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină de dimensiuni mici. 

De asemenea, până la ora 15:30, în judeţul Bihor (îndeosebi în: Beiuş, Aleşd, Ştei, Dobreşti, Bratca, Bunteşti, Vadu Crişului, Borod, Şuncuiuş, Aştileu, Pomezeu, Pietroasa, Finiş, Lunca, Drăgăneşti, Rieni, Remetea, Vaşcău, Lugaşu de Jos, Auşeu, Câmpani, Măgeşti, Curăţele, Roşia, Budureasa, Cărpinet, Vârciorog, Răbăgani, Nucet, Tărcaia, Căbeşti, Lazuri de Beiuş, Criştioru de Jos, Pocola şi în zona de munte) sunt prognozate averse ce vor cumula local 25 - 30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES

×