x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD GALBEN de NINSORI şi VISCOL. Avertizarea, valabilă până sâmbătă. Ce zone sunt afectate

COD GALBEN de NINSORI şi VISCOL. Avertizarea, valabilă până sâmbătă. Ce zone sunt afectate

05 Dec 2013   •   11:08
COD GALBEN de NINSORI şi VISCOL. Avertizarea, valabilă până sâmbătă. Ce zone sunt afectate

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol, începând de mâine dimineaţă, de la ora 6:00, până sâmbătă, la ora 14:00.

În intervalul menţionat, în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, apoi şi în celelalte masive. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 km/h şi pe crestele înalte de peste 100 km/h, viscolind zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, dar la cote mai reduse (55....60 km/h), iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse.


×