x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de vânt puternic şi precipitaţii în 27 de judeţe, până luni seara

Cod galben de vânt puternic şi precipitaţii în 27 de judeţe, până luni seara

02 Feb 2020   •   13:00
Cod galben de vânt puternic şi precipitaţii în 27 de judeţe, până luni seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi precipitaţii în 27 de judeţe, în special în zona montană înaltă.

Conform prognozei, în intervalul 2 februarie, ora 18:00 - 3 februarie, ora 20:00, la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăşi 90 - 100 km/h, iar precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În restul zonei montane vor fi mai ales ploi. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 - 25 l/mp şi izolat 30 - 40 l/mp, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni.

Local şi temporar intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu rafale în general de 45 - 55 km/h. De asemenea, ploi moderate cantitativ se vor semnala în regiunile intracarpatice.

Judeţele atenţionate sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă duminică.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod galben vant precipitatii