x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de vijelii în localităţi din Sălaj şi Satu Mare, sâmbătă după-amiaza

Cod galben de vijelii în localităţi din Sălaj şi Satu Mare, sâmbătă după-amiaza

13 Iul 2019   •   16:36
Cod galben de vijelii în localităţi din Sălaj şi Satu Mare, sâmbătă după-amiaza

Mai multe localităţi din judeţele Sălaj şi Satu Mare se află sub Cod galben de vijelii sâmbătă după-amiaza, potrivit unei atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În aceste zone, se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului şi ploi cu caracter de aversă care vor cumula local 20...25 l/mp.

Atenţionarea este valabilă până la ora 18:00.

ANM a emis, sâmbătă dimineaţa, o informare vizând instabilitatea atmosferică care se va accentua începând din după-amiaza aceleiaşi zile astfel încât, până luni seara, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi grindină. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod galben de vijelii şi grindină