x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD GALBEN ploi torenţiale, vijelii şi grindină în 27 de judeţe. HARTA ZONELOR AFECTATE

COD GALBEN ploi torenţiale, vijelii şi grindină în 27 de judeţe. HARTA ZONELOR AFECTATE

22 Iul 2014   •   11:26
COD GALBEN ploi torenţiale, vijelii şi grindină în 27 de judeţe. HARTA ZONELOR AFECTATE
Sursa foto: Victor Stroe

Meteorologii au emis, astăzi, o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică pentru 27 de judeţe din Oltenia, Transilvania, Moldova şi Muntenia, dar şi zona de munte, care va intra în vigoare la ora 18:00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 22 iulie, ora 18:00 - 23 iulie, ora 22:00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, nordul Moldovei şi vestul Munteniei, precum şi în zona de munte.

În perioada menţionată, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi, local, 25-30 de litri/metrul pătrat şi, izolat, 50-60 de litri/metrul pătrat.

Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Maramureş, Cluj, Alba, Hunedoara, Botoşani, Caraş-Severin, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Braşov, Prahova, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea, Dâmboviţa şi Teleorman.

ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va manifesta şi în partea de vest a teritoriului, iar în după-amiaza zilei de miercuri (23 iulie) şi în sud-estul ţării, dar trecător şi pe arii mai restrânse.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, meteorologii vor actualiza atenţionarea.

×