x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în 10 judeţe şi în Capitală. Avertizarea este valabilă până duminică seară

COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în 10 judeţe şi în Capitală. Avertizarea este valabilă până duminică seară

24 Ian 2014   •   09:38
COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în 10 judeţe şi în Capitală. Avertizarea este valabilă până duminică seară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru 10 judeţe, plus Capitala. Avertizarea este valabilă în intervalul 24 ianuarie, ora 18 – 26 ianuarie, ora 18.

COD PORTOCALIU

În prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30...40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75...80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

De asemenea, în acelaşi interval de prognoză, va fi în vigoare avertizarea Cod Galben de vânt şi ninsoare, valabilă pe raza de 16 judeţe din zona de sud şi sud-est. În intervalul menţionat, vremea se va înrăutăţi. În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vitezele vor depăşi la rafală 60...70 km/h în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent. Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.
În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

Potrivit ANM, vremea se va răci, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţării.


×
Subiecte în articol: cod portocaliu ninsori abundente viscol