x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de vijelii și ploi în 16 județe ale României

Cod portocaliu de vijelii și ploi în 16 județe ale României

25 Iul 2020   •   10:58
Cod portocaliu de vijelii și ploi în 16 județe ale României

Fenomene meteo de instabilitate atmosferică accentuată sunt anunțate până duminică dimineaţa în 16 județe. Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizările anterioare și a emis două Coduri galbene și unul portocaliu. În sud va fi cald, cu disconfort termic ridicat.

Primul Cod galben anunță în intervalul sâmbătă ora 10:30 – duminică ora 6:00, în vestul, sud-vestul, centrul, nordul țării și la munte, local și temporar instabilitatea atmosferică accentuată. Vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Sâmbătă la ora 12.00 intră în vigoare o alertă Cod portocaliu pentru județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

Astfel, în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și al Olteniei, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 30...40 l/mp și, pe arii restrânse, 50...70 l/mp.

Alerta Cod portocaliu expiră duminică la ora 6.00, când începe un Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp în județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

Cel de-al doilea Cod galben expiră duminică la ora 23:00.

În regiunile estice și sud-estice vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat și pe arii restrânse, indicele de confort temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vremea cod portocaliu ploi