x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea CODUL ROŞU de inundaţii, prelungit şi extins în şapte judeţe. COMANDAMENT DE URGENŢĂ la Palatul Victoria

CODUL ROŞU de inundaţii, prelungit şi extins în şapte judeţe. COMANDAMENT DE URGENŢĂ la Palatul Victoria

29 Iul 2014   •   23:21
CODUL ROŞU de inundaţii, prelungit şi extins în şapte judeţe. COMANDAMENT DE URGENŢĂ la Palatul Victoria
Sursa foto: INUNDAȚII. Precipitații cu valori între 100-180 l/mp, debite istorice, probabilitate de revenire odata la 100-200 de ani. Situația la această oră
UPDATE 13:31 - Hidrologii au prelungit şi extins avertizarea Cod Roşu de inundaţii, valabilă pe râuri din şapte judeţe, până vineri după-amiază.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, în intervalul 30 iulie, ora 14,00 - 1 august, ora 14,00, pe râul Vedea şi pe afluentul său Cotmeana (judeţele Olt, Teleorman şi Argeş), se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale Cotelor de apărare.

Fenomene similare încadrate în avertizarea Cod Roşu sunt prognozate începând cu data de 31 iulie, ora 6,00, pe râurile din bazinul hidrografic Lotru (judeţul Vâlcea), respectiv în intervalul 31 iulie, ora 3,00 - 1 august, ora 6,00, în unele bazine hidrografice mici din judeţele Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj.

UPDATE 12:31
- Premierul Victor Ponta a convocat miercuri, la ora 16,00, Comandamentul pentru situaţii de urgenţă la Palatul Victoria, anunţă Biroul de presă.

UPDATE 30 iulie, ora 08:22
- Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor extinde până joi dimineaţa avertizarea Cod Roşu de inundaţii pe râul Vedea şi pe afluentul său Cotmeana din judeţele Olt, Teleorman şi Argeş.

Potrivit hidrologilor, în urma situaţiei hidrometeorologice din bazinul superior al râului Vedea se menţine şi extinde avertizarea Cod Roşu, emisă de ABA Argeş-Vedea, începând de miercuri de la ora 8:00 pe Vedea şi pe afluentul său Cotmeana din judeţele Olt, Teleorman şi Argeş, până joi, la ora 8:00.

INHGA precizează că în urma propagării viiturilor formate anterior se vor înregistra creşteri de debite şi niveluri cu depăşirea Cotelor de Pericol.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, avertizarea ar putea fi actualizată.
.............................................

In perioada 28-29 iulie 2014, au fost inregistrate precipitatii cumulate care au depasit valori de peste 100-180 l/mp, in zona judetelor Gorj, Valcea, Arges si Teleorman. In urma precipitatiilor, Administratia Nationala "Apele Romane" prin Institutul National de Hidrologie si Gospodarirea Apelor a emis astazi COD ROSU de fenomene hidrologice imediate, cu privire la riscul iminent de producer de scurgeri importante de pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşirea COTELOR DE PERICOL pe raul Gilort in amonte de statia hidrometrica Targu Cărbuneşti (judeţul Gorj), pe râul Lotru (judeţul Vâlcea), pe cursul superior al Olteţului şi pe afluentul său Cerna (judeţele Gorj şi Vâlcea).

La aceasta ora, sunt inregistrate depasiri ale COTELOR DE PERICOL, la nouă staţii hidrometrice, din trei judeţe (Vâlcea, Gorj şi Vrancea):
pe râul Lotru la două staţii hidrometrice- Valea lui Stan şi Mălaia; pe Voinesiţa, la staţia Pichet; pe Olteţ, la două staţii Nistoreşti şi Oteteliş;
pe Latoriţa, la staţia Gura Latoriţiei; pe Olăneşti, la staţia Râmnicu-Vâlcea; pe Bistriţa, la staţia Băbeni; pe râul Cerna, la staţia hidrometrică Cerna.

Debitele inregistrate la statia Nistoresti, de pe raul Oltet si statia Ramnicu-Valcea de pe raul Olanesti sunt debite care au probabilitate de revenire o data la 100-200 de ani.

In judetul Valcea, pe raul Lotru, echipele Apelor Romane iau masuri de atenuare si tranzitare a viiturilor prin acumularile Vidra, Malaia si Bradisor. La statia Malaia, a fost depasita Cota de Pericol (echivalent cu COD ROSU) cu 13 cm, iar la statia Valea lui Stan, cu 45 de cm.

Datorita precipitatiilor cumulate inregistrate in zona, s-a produs o alunecare de teren care a blocat albia raului Lotru, in aval de acumularea Bradisor, localitatea Salistea. Pentru limitarea efectelor produse, echipele Apelor Romane prin Sistemul de Gospodarirea Apelor Valcea au intervenit cu o formatie de interventie si cu utilaje (un buldozer, un excavator si doua camioane), astfel ca, prin lucrarile de interventie efectuate, s-a reusit asigurarea sectiunii de scurgere a apelor.

In urma precipitatiilor inregistrate in ultimele ore, alunecarea de teren s-a reactivat si albia a fost blocata din nou. In prezent, a fost inundat DN 7A in zona localitatii Salistea, pe sectorul alunecarii de teren acesta functionand ca un deversor de ape mari. La aceasta ora, se inregistreaza o usoara tendinta de scadere. In continuare, pe raza localitatilor aflate in aval de acumularea Bradisor (Salistea, Pascoaia, Valea lui Stan si Brezoi), se impune o atentie deosebita, iar populatia trebuie sa asculte cu strictete de recomandarile autoritatilor locale, precum si de dispozitiile reprezentantilor Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta.

In zona Novaci pe sector aval pana la Bengesti judetul Gorj, se inregistreaza tendinta de scadere. Au fost afectate lucrarile hidrotehnice de aparare de mal in zona Novaci-Pociovalistea, dar lucrarile principale de indiguire au rezistat. Pe acest sector, echipele Apelor Romane intervin cu formatia Novaci apartinand Sistemului de Gospodarirea Apelor Gorj- 10 persoane, cu buldoexcavator un excavator si trei camioane care actioneaza pentru diminuarea efectelor inundatiilor, stoparea eroziunilor si mentinerea lucrarilor in stare de functionare.

In cursul noptii de 28 iulie spre 29 iulie si in cursul zilei de azi, s-a intervenit in comunele Pielesti, Mischii, Dragotesti si Teslui, echipele de interventie ale Apelor Romane au actionat cu utilajele din dotare (1000 saci de nisip, 2 multifunctionale, 2 buldozere, 2 excavatoare si 6 basculante) si cu personal (50 muncitori). In aval de Robanesti, pe Teslui au fost inundate doar terenuri agricole, fiind evitată astfel inundarea gospodăriilor.

Pe raul Jiu, care atinge cu debit de cca 950-1000 mc/s, se tranziteaza viitura formata pe sectorul Racari -Podari. Pe acest sector, nu se estimeaza ca se vor produce pagube, pentru ca lucrarile de aparare (digurile) au capacitatea de tranzitare a acestui debit.

De asemenea, in cursul zilei de astazi, in judetul Arges, au fost atenuate viiturile de pe raul Arges si raul Doamnei prin acumularile Valcele, Budeasa si Golesti, s-au atenuat cca 12 mil. mc, debitul evacuat aval de Golesti fiind de cca 150-200 mc/s. Echipele Apelor Romane, prin subunitatile lor, intervin in zona localitatii Bascov si acorda sprijin populatiei, atat pentru evacuare, cat si pentru indepartarea efectelor produse de inundatii, cu motopompe si personal de interventie.

Avand in vedere precipitatiile inregistrate in ultimele ore (83 l/mp in 3 ore) la statia Silistea Gumesti, pentru orele urmatoare, pe paraul Cainelui, se vor inregistra nivele peste cota de inundatie, fiind posibile inundatii cu efect local in zona localitatilor Silistea Gumesti, Ciolanestii din Deal, Necsesti si Vartoapele. Este posibil ca lucrarile de aparare aflate in executie sa fie afectate (in zonele Baldovinesti si Vartoapele).

La aceasta ora (19:00), a fost semnalata depasirea capacitatii proiectate a digurilor pe raul Vedita din zona localitatii Colonesti, judetul Olt, apa trecand peste ele cu o lama deversanta de cca 10cm pe o lungime de cca 1,5 km pe ambele maluri. Deasemenea apa trece peste podul DN Pitesti Craiova. Sunt potential afectate localitatile Colonesti, Barasti si Batareni.

In continuare, Administratia Nationala 'Apele Romane' asigura monitorizarea permanenta a fenomenelor hidrologice, precum si functionarea lucrarilor de aparare principale, in conditii de siguranta. Totodata, prin echipele sale operative, se intervine pentru stoparea eroziunilor si limitarea efectelor produse de tranzitarea viiturilor prin lucrarile de aparare. Avand in vedere caracterul rapid si efectele viiturilor formate pe raurile mici, ANAR face un apel catre populatie sa nu traverseze cursurile de apa aflate sub avertizare, sa evite circulaţia pe podetele si punti si sa respecte intocmai indicatiile reprezentantilor Inspectoratelor pentru Situatii de Urgenta.

×