x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. ANM a actualizat prognoza meteo pentru două săptămâni

0
17 Dec 2018 - 15:55
Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. ANM a actualizat prognoza meteo pentru două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 17 decembrie, prognoza meteo pentru perioada 17-30 decembrie, astfel că putem afla cum va fi vremea de Crăciun, în toate regiunile țării, dar mai ales la munte.

Prognoza meteo pentru DOBROGEA.Până la mijlocul primei săptămâni, vremea se va răci, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 4…5 grade, spre -2 grade, iar cea a minimelor de la 1…2 grade, până în jurul a -6 grade în noaptea de 19/20 decembrie. După data de 20 decembrie valorile termice vor crește și, chiar dacă vor mai avea mici fluctuații, vor caracteriza în general o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cu maxime medii cuprinse între 2 și 6 grade și minime în medie între -2 și 2 grade. Precipitații slabe cantitativ se vor semnala în data de 17 decembrie și în perioada 21-22 decembrie, în timp ce în restul intervalului, acestea pot apărea doar trecător și pe arii restrânse.

Prognoza meteo pentru BANAT. În primele patru zile vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 0 grade și a minimelor de -3…-5 grade. Apoi, până în jurul datei de 25 decembrie, se va încălzi treptat, iar valorile termice vor fi apropiate sau ușor mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei, astfel că media maximelor se va situa între 3 și 6 grade, iar a minimelor între -3 și 1 grad. În ultimele zile de prognoză vremea va intra într-un proces de răcire, maximele termice se vor apropia, treptat, de o medie de 2 grade, iar minimele vor fi în jur de -3 grade. Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse în prima zi și din nou începând cu data de 20 decembrie.

Prognoza meteo pentru CRIȘANA. Până în data de 20 decembrie valorile termice vor fi mai scăzute decât în mod normal la această dată; media maximelor va fi de 0…1 grad, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de -4 grade. Între 21 și 25 decembrie se va încălzi, temperaturile maxime vor ajunge până la medii de 5…6 grade, iar minimele până la medii în jurul a 1 grad. Din 26 decembrie trendul general va fi din nou de răcire, astfel că la finalul intervalului de prognoză maximele termice vor avea în medie 2…3 grade, iar minimele -3…-2 grade. Vor fi condiții de precipitații aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse vor fi cele din data de 17 decembrie, precum și după data de 20 decembrie.

Prognoza meteo pentru TRANSILVANIA. Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză valorile termice diurne nu vor avea variații semnificative, media maximelor situându-se în jurul valorii de 0 grade. Apoi se va încălzi treptat, cu aproximativ 3…4 grade, pentru ca în ultimele zile de prognoză să se răcească din nou, astfel că la finalul intervalului media maximelor va coborî ușor sub 0 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, iar cele mai reci dimineți vor fi în 20 și în 21 decembrie, când media lor va fi de aproximativ -8 grade. Probabilitatea de precipitații temporare va fi mai ridicată în prima zi a intervalului de prognoză și din data de 21 decembrie.

Prognoza meteo pentru MARAMUREȘ. Între 17 și 22 decembrie și în zilele de 29 și de 30 decembrie vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul valorii de 0 grade și a minimelor între -6 și -2 grade. În restul intervalului se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale specifice perioadei sau ușor mai ridicate decât acestea, cu o medie a maximelor de până la 4 grade, iar a minimelor apropiată de 0 grade. Temporar vor fi precipitații mai ales la începutul intervalului și după data 20 decembrie.

Prognoza meteo pentru MOLDOVA. În perioada 17 - 20 decembrie vremea va deveni rece, cu maxime în medie cuprinse între -6 și -2 grade și minime, în medie regională, între -10 și -4 grade, cu cele mai scăzute valori în cursul zilei de 19 decembrie și respectiv în noaptea de 19/20 decembrie. Spre finalul primei sâptămâni temperatura aerului va crește, iar regimul termic se va apropia de cel normal, maximele se vor situa în medie între -1 și 1 grad, iar minimele vor tinde spre medii de -4 grade. În cea de a doua sâptămână nu vor fi modificări importante în câmpul valorilor termice, astfel încât vor fi medii ale temperaturilor diurne cuprinse între 0 și 3 grade și, ale celor nocturne, între -4 și -2 grade. Precipitații slabe vor apărea în data de 17 decembrie, dar și în perioada 21 - 30 decembrie, cu caracter local și temporar.

Prognoza meteo pentru MUNTENIA. În perioada 18 - 20 decembrie vremea va deveni mai rece decât în mod normal, cu temperaturi maxime, în medie regională, cuprinse între -2 și 0 grade și minime care vor scădea progresiv de la o medie de -1…0 grade, până în jurul a -7 grade, în noaptea de 19/20 decembrie. Începând cu data de 21 decembrie valorile termice diurne vor caracteriza o vreme apropiată sau chiar ușor mai caldă decât în mod normal, astfel că maximele se vor situa în medie între 2 și 5 grade, iar minimele între -4 și -2 grade. Vor fi precipitații, posibil moderate cantitativ în data de 17 decembrie, și slabe în 18, 21 și 22 decembrie, dar posibil și după data de 26 decembrie.

Prognoza meteo pentru OLTENIA. Până la mijlocul primei săptămâni, vremea se va răci ușor, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea de la 1…2 grade, spre -2 grade, iar cea a minimelor de la -2…0 grade, până în jurul a -6 grade în nopțile de 19/20 și 20/21 decembrie. Începând cu data de 21 decembrie valorile termice vor crește și chiar dacă vor mai avea mici fluctuații vor caracteriza o vreme apropiată sau chiar ușor mai caldă decât în mod normal, astfel că maximele se vor situa în medie între 2 și 4 grade, iar minimele între -4 și -2 grade. Vor fi precipitații, moderate cantitativ în data de 17 decembrie, și slabe în 18, 21 și 22 decembrie, dar posibil și după data de 25 decembrie.

Prognoza meteo LA MUNTE. În cea mai mare parte a intervalului regimul termic diurn va fi mai scăzut decât cel normal și va fi caracterizat de medii ale temperaturilor maxime între -3 și 0 grade. Cele mai ridicate valori vor fi în zilele de 20, 24, 25 și 26 decembrie. În schimb, valorile termice nocturne vor fi strict negative și se vor situa în medie între -8 și -6 grade, posibil mai ridicate până în jurul a -4 grade în nopțile de 25, 26 și 27 decembrie. Precipitații slabe cantitativ vor apărea în zilele de 17 și 18 decembrie, dar cu caracter local și temporar și în perioada 21 - 30 decembrie.

Citeşte mai multe despre:   vreme craciun,   revelion,   prognoza meteo

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 




Serviciul de email marketing furnizat de