x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO. Cum va fi vremea în ianuarie şi februarie

Prognoza METEO. Cum va fi vremea în ianuarie şi februarie

29 Dec 2015   •   17:57
Prognoza METEO. Cum va fi vremea în ianuarie şi februarie
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Meteorologii estimează, pentru primele două luni din anul 2016, un regim termic, în general, normal pentru perioada respectivă, cu temperaturi ce vor coborî până spre -7 grade în zona Moldovei, precum şi cu precipitaţii cu tendinţă de excedent în majoritatea regiunilor, potrivit previziunilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/.

În prima lună din 2016, valorile termice se vor situa, în general, în apropierea mediilor climatologice (de -2,1 grade Celsius) în centrul, nordul şi local în vestul ţării. În rest, valorile de temperatură pot fi peste norme. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei şi Moldovei, între -6 şi -7 grade Celsius, iar cele mai ridicate în Dobrogea, între -1 şi 2 grade Celsius.

În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM relevă că acestea vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 74 l/mp), Oltenia (57 l/mp), Banat şi Crişana (câte 54 l/mp).

Potrivit prognozei de specialitate, în februarie, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limite apropiate de mediile climatologice, cu excepţia sud-estului, sudului şi, local, vestului ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale. Media multianuală a lunii februarie se situează la -1 grad Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 şi 0 grade Celsius în Transilvania şi Moldova, între -6 şi -1 grad Celsius în Moldova, respectiv între -2 şi 0 grade Celsius în Muntenia şi între 0 şi 2 grade Celsius, în Banat şi Dobrogea.

Pe de altă parte, cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta, în general, o tendinţă spre excedent, mai puţin în estul, sud-estul şi local sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale, de 31,6 l/mp. Zonele Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Olteniei vor prezenta cantităţi de precipitaţii de peste 50 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

×