x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Informare de instabilitate atmosferică, începând de duminică seară, la nivelul întregii ţări

Informare de instabilitate atmosferică, începând de duminică seară, la nivelul întregii ţări

14 Iun 2015   •   13:32
Informare de instabilitate atmosferică, începând de duminică seară, la nivelul întregii ţări
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis o informare instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii ţări, ce va intra în vigoare din seara zilei de duminică, urmând să expire marţi, la ora 23,00.

Conform meteorologilor, duminică, 14 iunie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în zonele de câmpie, iar luni, 15 iunie, canicula va persista în Câmpia Română, Podişul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei. În aceste zone, se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37 de grade în Lunca Dunării, iar indicele de disconfort termic (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Începând cu seara zilei de duminică, 14 iunie, pânâ la sfârşitul zilei de marţi 16 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta în zonele montane şi submontane, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi pe spaţii mai restrânse în rest. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, cu precădere în zonele de munte. Pe arii restrânse va cădea grindină.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă.

Sursa: Agerpres.ro 

×
Subiecte în articol: anm vremea avertizare meteo instabilitate