x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea INFORMARE METEOROLOGICĂ - Instabilitate atmosferică accentuată, până la ora 18

INFORMARE METEOROLOGICĂ - Instabilitate atmosferică accentuată, până la ora 18

21 Sep 2015   •   10:29
INFORMARE METEOROLOGICĂ - Instabilitate atmosferică accentuată, până la ora 18
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

În intervalul menţionat, îndeosebi în nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.

×
Subiecte în articol: informare meteo