x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Instabilitate atmosferică accentuată în Bucureşti marţi şi miercuri, în special după-amiaza

Instabilitate atmosferică accentuată în Bucureşti marţi şi miercuri, în special după-amiaza

24 Iul 2018   •   15:25
Instabilitate atmosferică accentuată în Bucureşti marţi şi miercuri, în special după-amiaza

Prognoza meteorologilor pentru Bucureşti indică, pentru marţi şi miercuri, instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta îndeosebi după orele amiezii, prin descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. 

Astfel, în intervalul 24 iulie, ora 11:00 - 25 iulie, ora 21:00, se vor înregistra cantităţi de apă, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, în medie de 10 - 15 l/mp şi, izolat, peste 20 l/mp. 

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi între 17 - 19 grade. 

De altfel, Capitala şi alte 23 de judeţe din jumătatea de est a ţării, centru şi vest se află sub Cod galben de ploi şi vijelii până miercuri seara. Potrivit meteorologilor, îndeosebi în regiunile estice, sud-estice şi în toate zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse local torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. 

De asemenea, pentru judeţele Constanţa şi Tulcea a fost emisă o avertizare Cod portocaliu, valabilă de marţi, ora 11:00, până miercuri, la ora 21:00. Astfel, în Dobrogea, vor fi intervale de timp în care va ploua abundent şi se vor acumula local cantităţi de apă de 40 - 50 l/mp şi, izolat, 70 - 80 l/mp. AGERPRES

×
Subiecte în articol: instabilitate atmosferica bucuresti