x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Japonia, afectată de viscol şi ninsori abundente

Japonia, afectată de viscol şi ninsori abundente

28 Dec 2017   •   08:08
Japonia, afectată de viscol şi ninsori abundente

Viscolul şi ninsorile abundente au afectat, joi, mai multe regiuni din Japonia, meteorologii avertizând asupra riscului crescut de avalanşe dar şi de ambuteiaje ca urmare a vremii nefavorabile.

 

Un sistem de presiune atmosferică scăzută a determinat acumularea unui strat de zăpadă de circa 70 de centimetri în nord-estul ţării şi în zonele de coastă ale Mării Japoniei într-un interval de 24 de ore, conform postului public de radio NHK.

Noul strat de zăpadă s-a aşternut peste cel depus recent ajungându-se la un nivel de 152 de centimetri în Hinoemata şi la 128 de centimetri în Minakami Town, potrivit sursei citate, scrie agerpres.

Miercuri, circa o sută de vehicule au rămas blocate pe o autostradă din prefectura Yamagata după ce peste zece maşini s-au ciocnit din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă.

Prognoza Agenţiei naţionale de meteorologie indică noi ninsori care ar putea creşte stratul de zăpadă cu până la 40 de centimetri în regiunile montane din nord-estul ţării şi în centrul Japoniei, dar şi pe insula nordică Hokkaido.

Valurile înalte şi rafalele puternice de vânt au doborât marţi un far de 16 metri înălţime din portul Rumoi din Hokkaido, iar zeci de zboruri şi circa 400 de curse feroviare au fost anulate pe insulă şi în zonele de pe coasta Mării Japoniei.

×
Subiecte în articol: japonia viscol ninsori vreme rea iarna