x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteorologii anunţă temperaturi ridicate pentru această dată. Vezi PROGNOZA METEO până sâmbătă

Meteorologii anunţă temperaturi ridicate pentru această dată. Vezi PROGNOZA METEO până sâmbătă

26 Dec 2012   •   15:19
Meteorologii anunţă temperaturi ridicate pentru această dată. Vezi PROGNOZA METEO până sâmbătă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Deşi temperatura aerului va marca o scădere joi, îndeosebi în vestul, nordul şi centrul ţării, valorile maxime se vor menţine peste cele normale pentru această dată şi vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, anunţă meteorologii.

MIERCURI NOAPTE (26/27 decembrie)
Cerul va fi variabil, cu înnorãri în jumãtatea vesticã a ţãrii, unde local va ploua slab. În nord-vestul ţãrii izolat vor fi condiţii de polei. În nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între -5 şi 5 grade. Se va semnala ceaţã în zonele joase, cu precãdere în cele din sud şi sud-est.

JOI (27 decembrie)

Deşi temperatura aerului va marca o scãdere îndeosebi în vestul, nordul şi centrul ţãrii, valorile maxime se vor menţine peste cele normale pentru aceastã datã şi vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi precipitaţii slabe mai ales sub formã de ploaie, ziua local în sud-vest şi centru şi izolat în rest, iar seara şi noaptea, mixte, pe arii restrânse, cu precãdere în regiunile sudice şi sud-estice. În zona montanã înaltã, mai ales a Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi sub formã de ninsoare. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu unele intensificãri la munte. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade, mai coborâte în depresiuni. Local în zonele joase se va semnala ceaţã.
Presiunea atmosferica nu va avea variatii semnificative.

VINERI (28 decembrie)

Cerul va fi mai mult noros. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie, local în sud-vestul şi sudul ţãrii, mai ales ninsori în nord şi la munte şi mixte pe arii restrânse în celelalte zone. În cursul zilei vântul va sufla slab şi moderat, dar se va intensifica începând din orele serii în special în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -9 şi 3 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţã. Presiunea atmosferica va creste in a doua parte a intervalului.

SÂMBĂTĂ (29 decembrie)

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în cursul zilei, când pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales lapoviţe şi ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sud-estul teritoriului. Valorile termice vor continua sã scadã, astfel încât maximele vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, iar minimele între -16 şi -2 grade, mai coborâte în depresiuni. În zonele joase se va semnala ceaţã.

Prognoza în Bucureşti

MIERCURI NOAPTE (26/27 decembrie)

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 0 grade. Vor fi condiţii de ceaţã.

JOI (27 decembrie)
Cerul va fi temporar noros, iar spre searã trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã, mai ridicatã decât cea normalã pentru aceastã datã va fi de 8...9 grade, iar cea minimã se va situa în jur de -2 grade. Mai ales noaptea vor fi condiţii de ceaţã. Presiunea atmosferica nu va avea variatii semnificative.

VINERI (28 decembrie)

Cerul va fi mai mult noros şi trecãtor vor fi condiţii de ploaie slabã şi lapoviţã. Vântul va deveni moderat începând cu orele serii. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimã va fi de -2 ... 0 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã. Presiunea atmosferica va creste in a doua parte a intervalului.

SÂMBĂTĂ (29 decembrie)
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri ziua. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maxima va fi în jur de 3 grade, iar cea minimã, mai scãzutã decât în noaptea precedentã va fi de -7...-5 grade. Mai ales noaptea vor fi condiţii de ceaţã.


×