x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteorologii au actualizat, marţi, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au actualizat, marţi, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ

10 Iul 2018   •   11:10
Meteorologii au actualizat, marţi, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marţi, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, acestea urmând să fie valabile până la ora 21:00, respectiv 18:00. 

Potrivit meteorologilor, până la ora 18:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de vreme instabilă în 13 judeţe. Judeţele vizate de noua avertizare sunt: Vrancea, Buzău, Prahova, Covasna, Braşov (parţial), Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu (parţial), Gorj, Hunedoara (parţial), Alba (parţial) şi Caraş-Severin (parţial). Astfel, în jumătatea de nord a Olteniei şi a Munteniei, în sudul Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va continua să plouă, temporar abundent şi se vor cumula cantităţi de apă de 25 - 35 l/mp şi, pe arii restrânse, de 40 - 50 l/mp. 

De asemenea, până la ora 21:00, pe durata avertizării Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi, izolat, grindină. Prin cumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 20 - 25 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp. 

Începând de marţi seara, aria ploilor va fi în restrângere către nord-est, iar pe timpul nopţii de marţi spre miercuri (10/11 iulie) în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali izolat se vor cumula 20 - 25 l/mp. AGERPRES

×