x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ne aşteaptă o vara secetoasă

Ne aşteaptă o vara secetoasă

de Sorin Anghel    |    22 Mar 2013   •   14:50
Ne aşteaptă o vara secetoasă

Veşti deloc grozave pentru agricultori. Vara acestui an va fi deosebit de secetoasă. Vorbim însă doar de lunile iulie şI august, astfel că la culturile de cereale păioase, cum sunt cele de grâu şI de orz, nu vor fi probleme. Vor avea de suferit, în schimb, porumbul, floarea soarelui, precum şI viţa de vie sau legumele. Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a prezentat astăzi prognoza meteorologică pentru următoarele şase luni.
“În iunie şi august ne aşteptăm ca toată zona de sud-est a ţării să fie sub secetă. Îmi doresc să nu se împlinească aceste previziuni, dar, după cum vor evolua lucurile în ultimii ani, se pare că în iulie şi august va fi o secetă cel puţin la fel de dură ca anul trecut”, a spus Ion Sandu, director ANM.


×
Subiecte în articol: vara secetoasa seceta culturi