x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoză hidrologică. Debitul Dunării va fi extrem de scăzut în perioada 17 - 23 mai

Prognoză hidrologică. Debitul Dunării va fi extrem de scăzut în perioada 17 - 23 mai

17 Mai 2020   •   17:00

Debitul fluviului Dunărea va fi extrem de scăzut săptămâna viitoare, în jurul valorii de 3.400 de metri cubi/secundă (mc/s), situându-se la mai puţin de jumătate faţă de media multianuală a lunii mai, de 7.250 mc/s, arată prognoza a Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

"Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în uşoară creştere în prima parte a intervalului până la valoarea de 3.500 mc/s, apoi în partea a doua în uşoară scădere până la valoarea de 3.400 mc/s, sub media multianuală a lunii mai (7.250 m3/s). În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în general în scădere, exceptând în prima parte a intervalului sectoarele Gruia - Corabia şi Cernavodă - Tulcea, unde vor fi în uşoară creştere", se precizează în prognoza INHGA, valabilă până la 23 mai 2020.

Pprognoza hidrologică de medie durată pentru râurile din România, în perioada 17 mai, ora 7:00 - 23 mai, ora 7:00, arată că debitele medii zilnice vor fi în staţionare, exceptând cursurile râurilor mari, unde vor fi în scădere uşoară.

Sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie şi creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, mai ales în jumătatea de sud a ţării, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă, cu caracter torenţial..

Prognoza hidrologică trimestrială emisă de INHGA arată că debitul maxim al Dunării, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), este estimat pentru luna mai la 5.500 metri cubi/secundă (mc/s), mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 7.250 mc/s, iar cel minimva fi  de 3.200 mc/s.

În mai 2020, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mici, respectiv sub 30%, pe râurile din bazinele hidrografice: Siret (cu excepţia Bistriţei şi Buzăului), Prut mijlociu şi inferior, Vedea, Olt inferior şi pe râurile din Dobrogea.

×
Subiecte în articol: debit dunare