x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO până la finalul lunii august. Nu scăpăm de ploi

Prognoza METEO până la finalul lunii august. Nu scăpăm de ploi

24 Iul 2020   •   14:04
Prognoza METEO până la finalul lunii august. Nu scăpăm de ploi
Sursa foto: Hepta

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o estimare meteo pentru intervalul 27 iulie - 24 august. Temperaturile vor fi cele specificile perioadei, însă în Sud și Est acestea vor fi ușor mai ridicate decât media acestei luni.

Între 27 iulie și 3 august, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în regiunile extracarpatice, dar mai ales în sud-est, iar în restul teritoriului temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Între 3 și 10 august, temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile sudice, estice, dar mai ales în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sudice și sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 10-17 august, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în sudul și sud-estul țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Între 17 și 24 august, mediile valorilor termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate, local, în regiunile sudice, dar și ușor mai coborâte în nord-vest.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, conform ANM.

Sursa: Mediafax

×