x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 10, 11, 12 și 13 septembrie 2018: Vreme frumoasă

Prognoza METEO pentru 10, 11, 12 și 13 septembrie 2018: Vreme frumoasă

09 Sep 2018   •   19:50
Prognoza METEO pentru 10, 11, 12 și 13 septembrie 2018: Vreme frumoasă

Vremea va fi doar uşor instabilă în vestul, centrul şi în nordul teritoriului, unde local în special după-amiaza vor fi unele averse slabe de ploaie însoţite de descărcări electrice, iar în sud şi în est astfel de fenomene vor avea loc numai cu totul izolat. Vântul va sulfa în general slab până la moderat. Temperatura maximă va fi între 25 şi 28 de grade iar cea minimă între 18 şi 22 de grade. În depresiuni dimineaţa va fi ceaţă.

 

Luni 18/28 cer senin

Cerul va fi mai mult senin doar în vestul, centrul şi în nordul teritoriului vor fi condiţii de precipitaţii însoţite de descărcări electrice. Temperatura maximă va fi între 22 şi 28 de grade, iar cea minimă între 18 şi 22 de grade.

 

Marţi 18/28 cer senin

Vreamea va fi frumoasă iar vântul va sufla slab pâna la moderat. Temperatura maximă va fi între 27 şi 28 de grade, iar cea minimă între 18 şi 22.

Miercuri 18/27 cer noros

Cerul va fi noros în partea de nord-vest urmând să se manifeste o uşoară instabilitate atmosferică. Temperaturile maxime se vor situa în general între 25 și 27 de grade. 

Joi 18/28 soare

Vremea va fi frumoasă iar vântul va sulfa slab până la moderat. Temperatura maximă va fi între 25 și 28 de grade, iar cea minimă între 18 şi 22 de grade.

 

Temperaturi în principalele oraşe:                        

Bucureşti 27 cer variabil

Craiova 28 soare

Timişoara 26 cer variabil

Sibiu 25 cer variabil

Suceava 19 precipitaţii

Galaţi 24 precipitații

Constanţa 25 precipitații

Cluj-Napoca 24 cer variabil

Bacău 22 precipitații

Baia Mare 25 soare

Iaşi 20 precipitații

Oradea 20 soare

Reşiţa 24 cer variabil

Piteşti 27 cer variabil

Braşov 24 precipitații

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 6: 48 Soarele apune: 19:38

Presiunea atmosferică: 769 mmHg

Viteza vântului:   10 km/h (S-V)

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: vremea 10 septembrie